Despre realitatea pe care nu o vezi, dar o simţi

"În anul 1947, responsabilul cu treburi religioase din Crimeea, Eznatov, a început să-l torpileze şi să îi întindă piedici. Odată, la un congres, l-a întrebat pe arhiepiscop:

– Cum se face că dumneavoastră, chirurg atât de vestit, credeţi în cel pe care nu l-a văzut nimeni, niciodată?
   Arhiepiscopul a răspuns:

– Dumneavoastră credeţi că există iubire? 
– Da.

- Credeţi că există minte?
– Da.

– Aţi văzut vreodată mintea?
– Nu.
– Nici eu nu L-am văzut niciodată pe Dumnezeu, dar cred că există.

La un alt congres, în Ialta, când i s-a pus o întrebare asemănătoare, a răspuns:

  - Deseori, iubiţi colegi, auziţi aceste cuvinte: Inima mea este plină de dragoste, inima mea este plină de ură. Dar când deschideţi inima nu găsiţi nici una din acestea, numai muşchi şi sânge. Sau deschideţi craniul şi nu vedeţi în el nici minte, nici prostie. Aşa şi eu, nu L-am văzut pe Dumnezeu. Însă cred în Acesta. Prin credinţa în Dumnezeu viaţa noastră capătă sens, scop, sprijin. Sufletul este plin de o comoară nepreţuită. "

(Arhimandrit Nectarie Antonopoulos, Sfântul Arhiepiscop Luca 1877-1961, chirurgul fără de argint, Editura Egumeniţa, p. 331-332)

Români model

Cu un pas înainte, şi totuşi, câţiva înapoi, al nostru Gheorghe Marinescu (28 februarie 1863-15 mai 1938):

-Este fondatorul Şcolii Româneşti de Neurologie.

-A fost unul dintre iluştrii elevi ai lui Jean-Martin Charcot, la Spitalul Salpêtrière din Paris, fondatorul neurologiei moderne. 

-Este realizatorul primului film ştiinţific din lume – 1898-1901 – de 2 minute şi 6 secunde („Tulburările mersului în hemiplegia organică“-aici).

-Este primul român care a ţinut cursuri la prestigioasa Universitate Sorbona din Paris. În februarie 1896, la numai trei luni de la descoperirea razelor X de către Wilhelm Conrad Röntgen, Gheorghe Marinescu reuşeşte să realizeze mai multe radiografii de craniu şi să identifice radiografic osul sfenoid (cu formă de fluture cu aripile întinse, din partea centrală a bazei craniului).

-În 1892 Gheorghe Marinescu şi patologul francez  Paul Oscar Blocq au văzut pentru prima oară plăcile senile, acele leziuni care anunţă bolile senile, însă nici unul dintre ei nu au asociat la momentul respectiv acele formaţiuni cu demenţa. Şase ani mai târziu, în 1898, Emil Redlich a corelat plăcile cu o afecţiune numită de el scleroza militară (în două cazuri de demenţă senilă). Şi de-abia 14 ani mai târziu (în 1906), Alois Alzheimer a descris pentru prima oară plăcile descoperite de Marinescu şi de Blocq în cazul unui pacient de 51 de ani cu un comportament ciudat şi cu pierderi de memorie pe termen scurt, diagnosticat apoi cu demenţă presenilă.

-Poate cea mai importantă realizare a sa este lucrarea monumentală „La Cellule Nerveuse“ („Celula nervoasă“), din 1909, a cărei prefaţă a fost redactată de laureatul Nobel Santiago Ramon y Cajal. Monografia lui Marinescu a avut o contribuţie fundamentală la cunoaşterea celulei nervoase sănătoase şi bolnave.